Cum sa cresti un copil? Exista o singura regula.

Da, da. Singura regula e ca NU exista, de fapt, nicio regula; 🙂

Si acum ca am lamurit treaba asta, va invit sa povestim putin.

Nu stiu cum e pentru altii, dar pentru mine, copilul meu pare tot un copil…mic. Uneori il strig prin casa “bebelus” si-mi dau mai apoi seama ca gresesc. Serban nu mai e un bebelus, ci un barbatel. E un preadolescent cu acte-n regula, cu preferinte noi, cu idei si gusturi despre care nu aveam habar pana mai ieri.

Serban a inceput sa aiba preferinte in materie de fashion & hair styling; a inceput sa imi dea pupici doar cand nu ne vede nimeni (ceea ce e, din nou, ok), Serban a inceput sa fie mai curajos decat mine si sa isi doreasca sa imi demonstreze ca el poate rezolva anuminte lucruri, chiar si-n locul meu. Zilele trecute a montat suportul televizorului, iar acum cateva saptamani mi-a demonstrat sa poate deschide o sticla chiar si fara tirbuson.

Ce nu s-a schimbat insa, la Serban al meu, e felul in care povestim despre lucruri si viata, in general. Intotdeauna l-am incurajat sa imi spuna pe limba lui ce il deranjeaza. Auzise el de la un doctor ca baietii au o dificultate mai mare decat fetele in a-si exprima durerile sau problemele si de atunci imi tot spune: “tu nu stii ca noi, baietii, nu prea stim sa spunem ce ne doare”?

Ei bine, eu cred ca indiferent daca un copil stie sau nu explice ce il doare, el poate fi  invatat, pas cu pas, sa se exprime clar. Cand copilul e mic, e greu sa iti dai seama ce il doare. Cand copilul creste, parca dai cu capul de o noua provocare: sa il crezi, sau nu, cand spune ca il doare ceva. Eu am reusit sa construiesc pas cu pas o relatie in care dialogul e reusit aproaaaape de fiecare data.

Dar stiu ca, asa cum nici noi, adultii, nu vrem sa mergem la job chiar in fiecare zi, nici ei nu vor sa mearga, uneori, la scoala. E important sa imi dau seama cand nu are chef sau cand chiar il doare ceva, real. De aceea il incurajez sa vorbim des si sincer, despre ce simte.

Cand il doare ceva, ma salveaza pe loc capsule moi masticabile, administratela nevoie, până la de trei ori pe zi .. Din geanta nu-mi lipsesc nici plasturii simpatici, colorati, mai ales cand suntem in vacanta si calatorim mult. Niciodata nu plecam de acasa fara apa plata si, de cele mai multe ori, pupicii imbunatatesc orice stare.

De ce pastile moi masticabile si nu sirop? Simplu, pentru ca mi-e usor sa le iau peste tot cu mine. Nu imi fac griji ca mustaceste cineva cand calatorim cu avionul cu bagaj de mana, nu-mi bat capul ca se varsa ceva prin geanta si-n plus, administrarea lor e mult mai simpla, gustul de portocale facandu-le sa fie mult mai iubite de catre copii.

Si voi, cum va descurcati?

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s